"Israel va primii ceea ce merită!" -Satan
În legătură cu evreii: "*NU* sunt ai mei"
Evreii au reuşit să-i ducă Gentili în rătăcire prin blestemarea şi blasfemierea Adevăratului Nostru Zeu Creator, timp de secole. Cuvântul „Satan” înseamnă „inamic” şi „adversar” în ebraică! Tot ceea ce se găseşte în biblia evreo-creştină a fost furat din religiile păgâne ale Gentililor, care au precedat iudaismul cu sute şi mii de ani. Evreii NU sunt capabili de a crea. Au eliminat prin forţă dar cu succes cunoștința şi puterea ocultă/spirituală, care reprezintă puterea Gentililor, folosind Biserica Creştina ca unealtă primară.
Încă de la bun început, creştinismul nu a fost decât un program. Planul acestui program este de a distruge rasa Ariană (descendenţii Zeului nostru „Satan”), folosind puterile oculte şi eventual transformarea celor rămași în sclavi, avându-i pe evrei în control total. Evreii au folosit magia neagră împotriva Gentililor, care nu au avut puterea de a se apăra, timp de secole întregi. Această cunoștință a fost eliminată din rândul Rasei Ariene (Rasa Albă) prin forţă şi în mod sistematic în timpul „Inchiziţiei”, unde preoţii arieni şi liderii spirituali - cum a fost cazul druizilor şi a multor altora - au fost torturaţi până la moarte şi ucişi în masă. Rasa Albă a avut cel mai mult de suferit cu „vânătoarea vrăjitoarelor”, în cadrul căreia sate întregi au fost distruse aproape complet în Europa, mai ales în Germania.
*Oricine dintre Neamuri care în mod eronat crede sau argumentează că evreii nu sunt o rasă distinctă, are nevoie de o serioasă revizuire asupra realităţii. Genele reptilienilor evrei sunt transmise numai prin mamă. Evreii ortodocşi recunosc evreii în mod legitim numai dacă aceştia sunt născuţi dintr-o mama evreică. Am auzit de „jumătate iudeu”, „un sfert iudeu” „o parte evreu”, însă NU am auzit de „jumătate catolic” sau "un sfert luteran"; de asemenea nu am am auzit de „o parte musulman”, sau că este „ceva sânge budist” în familie. După cum spunea și George Lincoln Rockwell: „Poţi recunoaşte un evreu după înfăţişare, însă nu poţi face acest lucru cu un catolic sau cu un protestant”.
Evreii întorc cuțitul în rană. Timp de secole ne-au avut proprii noștri oameni la dispoziţie, făcându-le munca distructivă împotriva rasei noastre. Creştinismul a fost unul dintre cele mai letale şi de amploare programe şi una dintre cele mai formidabile unelte pentru îndeplinirea acestui plan. Priveşte în jurul tău: creştinismul este promovat peste tot. Trilioane şi trilioane de dolari, energie psihică şi efort au fost puse în forțarea acestei minciuni asupra publicului fără apărare. Adevărul a fost inhibat vehement. Singura informaţie disponibilă despre „Satanism” trebuie să se conformeze standardelor evreieşti din: biblie, cabala (pe care evreii au furat-o de la egipteni, pângărind-o şi blasfemiind-o), qlippot-ul şi învăţăturilor generale cum că Satan (originalul nostru Zeu Creator şi Demonii Săi - vechii Zei ai Neamurilor) sunt inamicii monstruoşi ai omenirii. În adevăr, ei sunt inamicii evreilor şi de aceea evreii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a ne ţine departe de ei. Prin tăierea legăturii cu Zeii noştri şi îndepărtarea tuturor cunoştinţelor Neamurilor, în special cele oculte/legate de suflet, minte şi puteri psihice, evreii ne-au avut la mâna lor de-a lungul secolelor şi dacă nu ne împuternicim ACUM, distrugerea noastră este iminentă. Heinrich Himmler ştia asta şi împreună cu Adolf Hitler şi alţi lideri din cel de-al Treilea Reich, a lucrat neobosit şi implacabil pentru a eradica programul evreiesc al creştinismului din Germania.
EVREII POT FII ÎNVINȘI NUMAI PRIN INTERMEDIUL INAMICULUI LOR, SATAN!!
„Satan” este cuvântul ebraic pentru „inamic”. Satan doreşte ca cunoştinţele oculte şi puterea să ajungă înapoi în mâinile Gentililor.
Te poţi lua la contraziceri cu un evreu mediocru pe stradă, însă el este la fel de ignorant legat de această situaţie precum sunt şi majoritatea Gentililor; adevărul este că Bătrânii Sionului - familiile Evreieşti aflate la putere, împreună cu mişcarea religioasă "Hasidică" extrem-ortodoxă evreiască, cunosc toate aceste lucruri şi le ţin secrete, chiar şi faţă de majoritatea semenilor lor. Ştiu când să tragă cortina şi să obţină control total, iar ai lor vor fi mai mult decât fericiţi să li se alăture.
Ce a făcut programul evreiesc, creștinismul:
- A eliminat toate cunoștințele spirituale şi oculte din rândul Neamurilor, de orice origine, lăsându-ne la mila puterilor oculte direcţionate de evrei prin „magie neagră”. Evreii au folosit magia neagră împotriva Neamurilor, care nu au avut puterea de a lupta sau apăra (din lipsa cunoștințelor) de-a lungul secolelor.
- A fost inventată o istorie falsă și împreună cu alte minciuni, le-a fost băgată Gentililor pe gât cu forţa, pretutindeni.
- Vaticanul a eliminat textele antice ale Gentililor şi le-a înlocuit cu religia creştină – o "mesia" falsă, evreiască, un zeu fals evreiesc şi îngeri evreieşti. Scopul lor este de a domina lumea, odată cu "venirea lui mesia". Energia psihică a creştinilor - care se roagă într-un mod pasionat pseudo-salvatorului lor nazarinean care dară-mi-te va „veni din nou” - este direcționată spre a-l face pe mesia o realitate. Rescrierea istoriei predomină până şi în în şcolile din ziua de azi.
- Liderii religioşi ai Neamurilor au fost torturaţi într-un mod inuman şi ucişi. Oricine deţinea o oarecare cunoștință era etichetat drept „vrăjitor” şi ucis de Inchiziţie.
- Zeii Neamurilor şi Adevăratul Zeu Creator, EA (cunoscut ca „Satan”), au fost blestemaţi şi etichetaţi ca „diabolici” şi transformaţi în monştrii. În mass media de azi, care este controlată de evrei, Zeii Rasei Ariene sunt ridiculizați şi defăimaţi, prezentaţi drept sperietori sau spirite diabolice, făcuţi să arate ca nişte bufoni - roşii la culoare, cu coarne şi cu o înfăţişare hidoasă - prezenţi aici pentru a „poseda” sufletele oamenilor, pentru a manipula gândurile sau controla minţile oamenilor.
- Sărbătorile şi practicile Gentililor sunt şi ele etichetate ca „diabolice”; defapt, tot ce are legătură cu cultura Gentilă, Cultura Ariană, a cunoscut această soartă. Sărbătoarea Beltane, care în mod original era celebrată în ajunul zilei de 1 mai, a fost înlocuită cu celebrările zilei de 1 mai ale comunismului evreiesc (care este conturat şi implementat în biblia iudeo-creştină de la început până la sfârşit). 1 mai este o zi puternică, întrucât Pământul se aliniază cu diferite energii, moment în care anumite ritualuri şi lucrări magice/vrăjitoreşti au mai multă putere. Aceasta a fost o tactică a evreilor – să aducă blasfemie împotriva Zeilor noștri prin instituirea programelor aducătoare de moarte spirituală şi sărbătorirea acestora în zilele sărbătorilor tradiţionale păgâne. Acest lucru nu se diferenţiază de Biserica Creştina, care a înlocuit sărbătorile păgâne cu rahatul lor fals şi corupt. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Samhain, care a fost înlocuit cu "Halloween", etichetat ca "diabolic", pentru a ţine masele păcălite ale creştinismului departe de rădăcinile lor religioase. Şi în acest caz frica şi denigrarea blasfematoare a Zeilor noștri sunt folosite pentru a controla mintea populaţiei.
Biserica Creştină, în special fundamentaliştii, au lucrat de-a lungul timpului pentru a elimina practicile păgâne, cum ar fii brazii de crăciun şi iepurii şi ouăle (originile lor fiind toate în religiile păgâne). De asemenea şi Halloween-ul a suferit un atac intens. Necunoscut de majoritatea publicului, creştinii fundamentalişti au primit milioane şi milioane de dolari ca donaţii de la guvern. Evreii controlează toţi banii din lume şi numai programele benefice acestora primesc cele mai multe fonduri. Programele care le descoperă adevărata identitate sunt menţinute în deficit financiar. Religia creştină lucrează peste program pentru a elimina orice urmă a sărbătorilor Gentile, a culturii Gentililor şi a Zeilor Gentili, şi pentru a forța gunoiul lor evreiesc asupra populaţiei, drept substituent. Puţini sunt aceia care realizează cât de evreiască a devenit cultura noastră.
- Programele care lucrează pentru a lega proprii noştri oameni de îngerii evreieşti şi de „dumnezeul” lor, sunt finanţate din greu. Francmasoneria modernă, Iluminati, Zorii de Aur, Rosicrucienii, chiar şi Martorii lui Iehova primesc multe de la Rockefeller şi de la alte familii extremiste evreieşti care conduc Comisia Trilaterală (trinitatea). (Numele de „Rockefeller” vine de la „Rockenfelder”, tipic evreiesc, deşi puţini evrei admit acest fapt, întrucât sunt ruşinaţi). Este mai mult decât evident faptul că fraternitățile menţionate mai sus NU sunt sub nici o formă ale lui Satan. Creştinii întotdeauna exagerează în legătură cu aşa numita „conspiraţie satanică”, lucru pe care de altfel evreii şi-l doresc, deoarece reprezintă o momeală şi o distragere formidabilă; ei joacă de ambe părţi, împotriva părţii de mijloc. Datorită bogăţiilor şi puterii imense ale Francmasoneriei, a Iluminati şi a altor organizații relaţionate acestora, puţine au mai putut fii făcute pentru avansarea Satanismului. Ei acordă mai multă credibilitate afirmaţiilor creştine, fiindcă susţin lipsa de informaţie şi discriminarea împotriva sataniştilor din toate timpurile şi plasează creştinismul ca religie legitimă. Aceste grupuri au fost infiltrate şi preluate de către evrei, care fac tot tot ceea ce le stă în putinţă, ca avansarea satanismului să fie imposibilă. Versiunea denaturată și evreiască a cabalei, care a fost furată din culturile Gentile, a fost instituită în aproape orice societate "ocultă" care a apărut de-a lungul timpului. Prin aceasta, „zeul” lor fictiv şi "îngerii" lor scârboşi sunt înălţaţi în slăvi, în timp ce Zeii Gentililor aparţin "iadului". Întreaga temă de bază a bibliei iudeo-creştine, este stabilirea unei istorii fictive a evreilor în mintea gloatelor. Ceea ce este acceptat şi crezut de gloate, are puterea şi energia de a se manifesta în realitate, deoarece gândurile sunt energie şi putere.
Tema Bibliei este următoarea:
1. Evreii se numesc „Oamenii Aleşi” cărora le este dat „dreptul” - de către un „zeu” - de a invada pământurile Neamurilor, de a masacra locuitorii lor şi de a securiza pământurile pentru ei înşişi.
2. Evreii invadează şi ucid în masă Neamurile din tot felul de naţiuni, murdărind-le şi profanându-le Zeii şi învăţăturile religioase.
3. Neamurile sunt apoi cucerite de evrei. Bărbații Neamurilor ucişi în masă iar femeile şi copiii lor sunt violaţi şi vânduţi ca sclavi.
Levitic 26:7 - Veți urmări pe vrăjmașii voștri, și ei vor cădea uciși de sabie înaintea voastră.
Numeri 21:34 - Domnul a zis lui Moise: "Nu te teme de el; caci îl dau în mâinile tale, pe el și tot poporul lui, și toată țara lui; să-i faci cum ai făcut lui Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon."
Numeri 21:35 - Și ei l-au bătut, pe el și pe fiii lui, și tot poporul lui, de n-au lăsat să scape niciunul măcar, și au pus mâna pe țara lui.
Numeri 31:7 - Au înaintat împotriva Madianului, după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul; și au omorât pe toți bărbații.
31:8 - Împreună cu toți ceilalți, au omorât și pe împărații Madianului: Evi, Rechem, Tur, Hur si Reba, cei cinci împărați ai Madianului; au ucis cu sabia și pe Balaam, fiul lui Beor.
31:9 - Copiii lui Israel au luat prinse pe femeile madianiților cu pruncii lor și le-au jefuit toate vitele, toate turmele și toate bogățiile.
31:10 - Le-au ars toate cetățile pe care le locuiau și toate ocoalele lor.
31:14 - Și Moise s-a mâniat pe căpeteniile oștirii, pe căpeteniile peste o mie și pe căpeteniile peste o suta, care se întorceau de la război.
31:15 - El le-a zis: "Cum? Ați lăsat cu viață pe toate femeile?
31:17 - Acum, dar, omorați pe orice prunc de parte bărbăteasca și omorați pe orice femeie care a cunoscut pe un bărbat culcându-se cu el;
31:18 - dar lăsați cu viață pentru voi pe toți pruncii de parte femeiască și pe toate fetele care n-au cunoscut împreunarea cu un bărbat.
PENTRU TOŢI ACEIA DINTRE VOI CARE AŢI FOST ÎNDOCTRINAȚI DE CREŞTINISM, SE ÎNTÂMPLĂ CĂ POPORUL MADIAN ERAU GENTILI, ADICĂ FRAŢII NOŞTRI!!
4. Să-l introducă pe „mesia” evreiesc sub forma lui „Iisus”. Nazarineanul nu este nimic mai mult decât un caracter fictiv furat din peste 18 Zei păgâni ai Gentililor, aşa cum este cazul lui Odin, care a fost spânzurat de un pom. Mintea maselor a fost îndoctrinată cu forţa cu „a 2-a venire a lui Hristos”, ceea ce este îndeajuns pentru a-l materializa şi a-l aduce pe mesia evreiesc, care îi va unii pe toţi evreii (şi-au însuşit Palestina pentru că este un centru foarte important pentru cele 3 religii, iudaismul, creştinismul şi islamul, deoarece este situat într-o zonă cu linii lay puternice) şi va înrobii Neamurile, plasând evreii drept conducători ai Pământului.
Citat din Talmudul Evreiesc:
Simeon Haddarsen, fol. 56-D: „Când Mesia vine, fiecare evreu va avea 2800 de sclavi”.
Un alt citat foarte relevant din Enciclopedia Catolică:
„În acelaşi fel, grecii şi romanii şi-ar fi venerat divinităţile, socotindu-le ca fiind bune. Dar Scripturile Creştine declară că toţi Zeii Neamurilor sunt Demoni”
Enciclopedia Catolică: Venerarea Diavolului
EVREII NE-AU TRANSFORMAT ZEII ORIGINALI ÎN MONŞTRII HIDOŞI. PĂGÂNISMUL GENTIL A PRECEDAT INVENŢIA EVREIASCĂ A CREŞTINISMULUI ŞI ÎNSUŞI IUDAISMUL, CU SUTE ŞI MII DE ANI!
„ZEUL” LOR NU ESTE ZEUL NOSTRU!. „ZEUL” LOR ESTE CEL CU ADEVĂRAT DIABOLIC!
TREZIŢI-VĂ!